A leopard can’t change its spots

Nu mi-a plăcut leopardul dintotdeauna. Câteodată o vedeam pe mami că poartă imprimeul hidos şi o sfătuiam să-şi dea mâţa jos de pe ea. Dar acum rolurile s-au schimbat şi mami încearcă din răsputeri să mă convingă ca şifonierul dă pe dinafară de atâtea chestii care au leopard pe ele şi n-ar trebui să-mi mai cumpăr şi altă bluză cu acelaşi imprimeu că oricum toate sunt la fel. Helăăăău, not true. Fiecare pată are povestea ei, toate sunt diferite, iar un ochi format pe leopărdeli din-astea ştie !

DSCN8701i

Vremea care s-a pus rău de tot pe noi cu nişte temperaturi de îmi vine să vă cânt colinde mi-a scos din şifonier cea mai cea mâţă, THE ULTIMATE în materie de leo print. Nu e ea leopardul în sine, că n-aş purta blana bietului animal, dar o imită binişor şi am eu un crush pe ea de anul trecut de când mi-am luat-o. Ce-i drept, nu e făcută pentru iernile geroase, nici măcar nu are nasturi sau ceva de genul, dar na, am văzut-o, mi-a plăcut, transă. N-a mai contat nimic până ce-a fost a mea. Iar acum mă gândesc să-mi caut una mai lungă,care să se şi închidă şi în care să o duc toată iarna. Dacă găsiţi vreuna faină, care eventual să nu coste cât şoşetele lui Paris Hilton, gândiţi-vă şi la sufletul meu trist căruia i-ar trebui o blăniţă dintr-asta.

DSCN8713DSCN8689i DSCN8725inbhDSCN8726 DSCN8719DSCN8717

DSCN8723

Rochiţă şi blăniţă OASAP, Geantă şi Cizme Deichmann

Have an amazing week!

Advertisements

5 thoughts on “A leopard can’t change its spots

Baga-te-n seama !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s